UE: Fără telefoane mobile la școală! N-ar trebui și la Biserică așa?

scris de: Orizonturi Eterne în data de: 28 mai 2011

În cadrul Consiliului Europei s-a înființat un comitet, ce-a avut ca scop studiul asupra efectelor provocate de telefoanele mobile, raportul reflectând impactul negativ asupra corpului uman. Acest comitet recomandă interzicerea folosirii telefoanelor mobile de către copii.

Principala măsură ce este luată în discuție în Consiliul Europei este interzicerea folosirii telefoanelor mobile şi a dispozitivelor fără fir în şcoli, informează Capital.ro.

Raportul avertizează într-un mod serios că aceste dispozitive pot cauza cancer şi afectează dezvoltatea creierului.
Comisia recomandă ca statele membre să impună câteva dispoziţii importante, precum introducerea unor praguri pentru nivelurile de radiaţii, o etichetare clară a produselor prin care să se atragă atenţia că aceste unde ar putea fi dăunătoare, dar şi campanii de informare destinate copiilor şi tinerilor adulţi cu privire la riscurile pentru sănătate.

Se are în vedere ca aceste avertizări şi interdicţii să fie puse într-o directivă europeană, care va deveni obligatorie pentru toate statele membre.

Nu crezi că ar fi o idee bună să se interzică telefoanele mobile în cadrul serviciilor divine din bisericile evanghelice?

One Response to “UE: Fără telefoane mobile la școală! N-ar trebui și la Biserică așa?”

  • opris spune:

    Telefoanele in Biserici sint bune la biroul .Ori daca cineva il are in timpul Serviciului din Adunare ,sa fie pe vibrat.pentru a nu deranja.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>