Rolul minţii în relaţia cu Dumnezeu
George Buţincu este inginer de profesie, a trecut de 80 de primăveri. El mărturiseşte: „Nimeni nu mi-a vorbit vreodată despre Dumnezeu. L-am cunoscut din ştiinţă!” La această vârstă frumoasă încă poate să susţină cu tărie: „Lupt pentru slava şi cunoaşterea lui Dumnezeu în vederea mântuirii oamenilor pe vreme bună şi pe furtună, de peste 40 de ani!” El povesteşte cum a ajuns să fie un slujitor al lui Dumnezeu: „Am studiat întâi afirmaţiile ştiinţifice din Biblie, apoi am încercat să intru mai în adâncimea conţinutului Ei.” Şi astfel „am ajuns la convingerea fermă că Biblia este scrisă de Dumnezeu prin oamenii de care s-a folosit.” Acum, după ani mulţi de muncă pentru Dumnezeu are dorinţa să publice două cărţi, lucrări ale propriilor mâini, cu titlurile: „Ce este omul?” şi „De ce nu cred oamenii în Dumnezeu?” Aceste cărţi au luat fiinţă ca urmare a aplicării principiului ce l-a avut la baza vieţii lui: „ştiinţa este o armă puternică în folosul lui Dumnezeu în mâna oamenilor responsabili.”
Pentru dezbaterea acestui subiect trebuie ca mai întâi să înţelegem ce este omul. În Geneza 1:26 scrie că mai înainte de a fi omul pe pământ, după ce Dumnezeu a creat lumea vegetală şi lumea tuturor vieţuitoarelor sub toate aspectele, Trio-Dumnezeirea se sfătuieşte şi de comun acord au hotărât: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”; el să stăpânească peste toată creaţia ce am făcut-o pe pământ. Din aceste afirmaţii ale Dumnezeirii se desprind două adevăruri fundamentale:
1. Omul nu este o unicitate holistică cum susţin unii care îşi zic că sunt creştini. Omul este o pluritate pentru că Dumnezeirea a zis să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Se vorbeşte la plural. Dumnezeu nu a zis să fac om după chipul Meu şi după asemănarea Mea. Nu suntem aşa cum ni se pare nouă ci aşa cum ne-a creat Dumnezeu. Necunoaşterea nu schimbă realitatea.
2. Omul are voinţa liberă. Dumnezeu l-a declarat stăpân.
În Geneza 2:7 scrie că Dumnezeu a făcut pe om ca trup din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări „suflare de viaţă” şi omul astfel s-a făcut un suflet viu. Acum se pune problema dacă s-a făcut un suflet viu vremelnic sau veşnic? Evident veşnic, pentru că Dumnezeu este veşnic şi ce primim de la El este de aceeaşi natură cu El. Tot în contextul acestui verset ar putea să se ridice întrebarea: Dumnezeu a suflat aer în nări lui Adam? Aerul este materie: azot, oxigen, hidrogen, bioxid de carbon…, etc. Dumnezeu nu este material, ci imaterial, dacă ar fi materie, ar fi îmbătrânit ca noi oamenii şi ar fi dispărut de mult, şi odată cu dispariţia lui Dumnezeu Universul acesta în care trăim s-ar fi prăbuşit în haos pentru că nu ar mai fi avut un conducător. Isus, Dumnezeu cu „masca de om” declara: „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să se închine în duh şi în adevăr”(Ioan 4:24). Din declaraţia lui Isus reiese că una dintre părţile ce constituie fiinţa umană este duhul, dacă nu am avea duh în noi nu am putea să ne închinăm lui Dumnezeu în duh şi în adevăr. Din aceeaşi declaraţie a lui Isus reiese că Dumnezeu este Duh, deci nu este materie, este imaterial. Ca urmare, rezultă foarte clar că Dumnezeu nu a suflat în nări lui Adam aer, ci i-a dat din El duh şi suflet. Acest adevăr reiese şi din Isaia 57:16: „Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.” Duhurile şi sufletele oamenilor pe care le primim de la Dumnezeu sunt imateriale pentru că Dumnezeu este imaterial. Numai materia se uzează, îmbătrâneşte şi tinde să ajungă înapoi în forma iniţială de unde a plecat. În final, ca trup, toţi ne transformăm în pământ aşa cum ne arată Dumnezeu prin Legea a Doua a Termodinamicii ce guvernează în Univers. Totul în timp se întoarce spre locul de unde a plecat. Ca să fie şi mai clar, dacă Dumnezeu a suflat lui Adam aer în nări şi dacă aerul reprezintă forţa vieţii, de ce mor oamenii? Pentru că nu au aer? Li se pune masca cu oxigen, cei ce au bani mai mulţi sunt băgaţi în camere hiperbarice şi tot mor. Este clar că aerul nu constituie forţa vieţii. Câtă orbire şi confuzie este în minţile oamenilor care nu veghează şi nu se opresc să mediteze.
Ilie şi Elisei înviază fiecare câte un copil mort şi iată cum se roagă aceşti proroci lui Dumnezeu: „Doamne fă să se întoarcă înapoi în aceşti copii sufletele lor ca să învieze.” Şi Dumnezeu a ascultat rugăciunile acestor doi proroci şi a ordonat sufletelor celor doi copii să se întoarcă înapoi în trupurile lor şi copiii au înviat. (1 Împăraţi 17:21, 22; 2 Împăraţi 4:8-38)
Aşadar, omul prin creaţie aparţine la două lumi: lumii materiale ca trup şi ca suflare, care este tot materie şi lumii imateriale ca duh şi suflet, care sunt veşnice. Cei doi copii ca trup erau morţi, dar ca duh şi suflet erau vii. Deci prin creaţie omul este format din părţi detaşabile, materia este una şi imateria este cu totul altceva. Moartea intervine doar atunci când imateria părăseşte materia. Deci moartea este o despărţire a duhului şi sufletului de trup şi suflare. La data hotărâtă de Dumnezeu, sufletele oamenilor se vor întoarce şi omenirea întreagă va învia fiecare la rândul cetei lui, unii pentru odihnă şi fericire veşnică, iar alţii pentru chin veşnic.
Dumnezeul păcii să ne sfinţească pe deplin 1) Duhul nostru 2) Sufletul nostru 3) şi trupul nostru şi să fie păzite întregi, fără prihană până la revenirea Domnului nostru Isus Hristos (1 Tesaloniceni 5:23). Deci fie că ştim, fie că nu ştim, omul este dintotdeauna cât trăieşte pe acest pământ o trinitate.
Să vedem pe scurt ce reprezintă aceste părţi ce constituie fiinţa umană:
1.Ce este duhul omului?
„Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci nu este decât carne păcătoasă, totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani” (Geneza 6:3). Iar în Iacov 2:26 scrie că trupul fiecărui om fără Duh este mort. Pe baza acestor versete duh înseamnă puterea vieţii pe care fiecare om o primeşte de la Dumnezeu. Fiecare om trăieşte în trup cât timp puterea vieţii pe care o pune Dumnezeu în el există, iar când Dumnezeu îşi retrage puterea vieţii din el, viaţa trupului s-a terminat. În această situaţie toată forţa medicală este egală cu zero. Un caz practic este atunci când cade din picioare un om mort de stop cardiac, corpul acestui om cântărit înainte de moarte şi imediat după moarte are aceeaşi greutate. Deşi mor milioane de oameni în acest mod, nici prin cea mai atentă autopsie făcută de cei mai mari specialişti, nu se găseşte vreo defecţiune într-un astfel de corp. „Maşina corp” este în perfectă stare de funcţiune dar nu mai funcţionează. Ceva a dispărut şi ceea ce a dispărut este imaterial.
Legea lui Dumnezeu imprimată în fiecare om cunoscută sub denumirea de legea morală sau legea conştiinţei. În Ieremia 31:31-34 se vorbeşte la viitor: „…voi face un legământ nou… voi pune Legea Mea în interiorul omului,…” Această problemă este rezolvată şi clarificată în Noul Legământ. „Iată legământul pe care-l fac…, pun legile Mele în mintea lor şi le scriu în inimile lor…” şi „voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” (Evrei 8:10, 10:16). Deci Legile lui Dumnezeu sunt imprimate în fiecare om ce se naşte în această lume. Fiecare om ştie când păcătuieşte, în fiecare om există un tribunal care ne condamnă atunci când gândurile noastre, comportamentul nostru, acţiunile noastre calcă Legile lui Dumnezeu. Prin urmare, dovada judecăţii viitoare o are fiecare om în el. Practic, când un creştin în mod voluntar sau involuntar calcă Legile lui Dumnezeu, adică păcătuieşte, cei de lângă el care habar nu au de Biblie îl apostrofează: „Tu eşti pocăit!” De unde ştie păgânul că creştinul nostru a păcătuit? Are Legea imprimată în el. Neamurile care nu au lege „fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege!” (Romani 2:14-16) Prin aceasta ei confirmă că lucrarea legii este scrisă în interiorul lor, în inimile şi în minţile lor, pentru că despre lucrarea legii mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, atunci când acţiunile lor determinate de gândurile lor calcă Legea lui Dumnezeu, sau se dezvinovăţesc, atunci când acţiunile lor, determinate de gândurile lor, respectă Legea lui Dumnezeu.
În concluzie, Duh înseamnă puterea vieţii pe care o primim de la Dumnezeu şi Legea lui Dumnezeu imprimată în fiecare om. Fiecare om ştie când păcătuieşte. În adevăr, însuşirile lui Dumnezeu nevăzute, puterea Lui veşnică şi Dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, la lucrurile făcute de El, aşa că nici un om, în nici o împrejurare nu se va putea dezvinovăţi în faţa Lui. (Romani 1:20) Din cele prezentate rezultă foarte clar că în duh omul nu are nici o putere să facă vreo modificare.
2.Ce este sufletul omului?
Sufletul este în primul rând reprezentat prin mintea omului. Puterea de gândire a fiecărui om nu se poate vinde sau cumpăra, nu se poate lăsa moştenire, nu poate fi încadrată în sistemele fizice de măsură metru, Kilogram, secundă, sau centimetru, gram, secundă. Nu pot vinde sau cumpăra doi metri de minte sau cinci kilograme de minte. Din moment ce nu putem înstrăina mintea noastră înseamnă că nu suntem proprietarii minţii noastre, avem numai drept de folosinţă, putem vinde doar produsul minţii. Americanii, când găsesc un om căruia îi sclipeşte mintea, nu îi cumpără mintea, ci ia omul cu totul.
Omul este conlucrător cu Dumnezeu. Dumnezeu îi înzestrează pe oameni cu un suflet, adică cu putere de gândire abstractă. Creierele noastre sunt instrumentul de calcul şi „banca” în care înmagazinăm cunoştinţele adunate de sufletele noastre. Să privim fiecare în noi, când am fost elevi sau studenţi şi a trebuit să dăm o lucrare, să zicem la fizică, chimie sau matematică, am tras „sertarul din creierele noastre” unde am depozitat cunoştinţele de fizică, chimie sau matematică. Dacă nu aveam nimic pus în sertarul disciplinei respective, nu aveam ce scrie, degeaba îmi fugea gândirea abstractă în toate direcţiile, nu avea de ce să se agaţe.
În urma analizelor care le facem folosindu-ne puterea de gândire, în final ajungem la o decizie, adică un gând. Viteza de deplasare a gândului este atât de mare, încât nu poate fi măsurată. Dacă în fracţiunea aceasta de secundă te-ai gândit la cineva din Australia, gândul tău este acolo. Matematic se spune că viteza de deplasare a gândului este incomensurabilă. Orice fel de materie nu poate constitui vreun obstacol pentru gând. Gândul penetrează orice fel de materie. Ca urmare, gândul este superior materiei de orice fel. Gândurile noastre reprezintă o forţă care nu îşi găseşte originea în lumea materială, ci în lumea imaterială. Armata americană a reuşit să transmită ordine de luptă prin diferite mesaje până la 2000 de Km. Dar nimeni nu poate recepţiona un mesaj transmis prin puterea gândului decât numai acel căruia îi este transmis.
Iată alte manifestări ale sufletelor omeneşti: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe. Nimeni nu poate contesta existenţa acestor virtuţi, care se manifestă pe deplin în unele fiinţe umane, puţine la număr; dar parţial aceste virtuţi se manifestă într-un număr mult mai mare de fiinţe umane. Toate aceste manifestări pozitive ale sufletelor omeneşti sunt de influenţă dumnezeiască. Iată cum Dumnezeu se manifestă prin sufletele noastre! Dumnezeu este polul binelui absolut. Dacă există un pol al binelui, există automat şi un pol al răului absolut, care este diavolul. Şi manifestările diavolului se fac tot prin sufletele oamenilor, şi anume: răutate, pizmă, făţărnicie, răzbunare, curvie, desfrânare, închinare la idoli,... Manifestările negative ale sufletelor oamenilor sunt de influenţă drăcească. Toate aceste manifestări pozitive sau negative ale sufletelor omeneşti scot în evidenţă faptul că în lumea invizibilă există cu adevărat Dumnezeu şi diavol şi că atât Dumnezeu cât şi diavolul devin vizibili prin manifestarea sufletelor noastre. Toate aceste manifestări pozitive sau negative sunt imateriale, nu pot fi încadrate în sistemele fizice de măsură.
Iată, omule, oricare eşti, fie că îţi place sau nu-ţi place, fie că crezi sau nu crezi, tu trăieşti în două lumi: în lumea materială şi în lumea imaterială. Viaţa materială sau biologică începe şi se termină pe acest pământ. Viaţa spirituală vine din veşnicii, se uneşte vremelnic cu viaţa materială după care se desparte şi se introduce iarăşi de unde a venit, în veşnicie, numai că duhul se duce automat la Dumnezeu, iar sufletul merge acolo unde îi este pregătit locul, în rai sau iad. Omule vei da socoteală de tot ce faci pe acest pământ, dacă continui să faci răul şi nu te pocăieşti nu vei scăpa de judecată şi pedepsirea ta în chinul veşnic al iadului este sigură.
În încheierea acestui articol, să răspundem unei probleme: dacă viteza de deplasare a gândului este atât de mare încât nu poate fi măsurată, oamenii au creat această posibilitate de deplasare a gândului? Pot oamenii să micşoreze viteza de deplasare a gândului, că mai mare decât atât nu se poate face? Evident, oamenii nu au nici o putere în ei înşişi asupra vitezei de deplasare a gândului. Atunci, cine a stabilit această viteză enormă de deplasare a gândului şi de ce? Dacă medităm la această problemă cu responsabilitate, nu există decât un singur răspuns: Dumnezeu a stabilit această viteză enormă de deplasare a gândului în autoritatea lui absolută, ca orice fiinţă umană care vrea să poată lua legătura cu El în orice moment. Această realitate confirmă faptul că Dumnezeu există cu adevărat şi că vrea să comunice cu noi oamenii prin intermediul minţilor noastre pe care le-am primit ca un dar de la El.
Va urma….
