Poem pentru Tine – Nr.24
Un om se naște
Altul… moare
Pământul se rotește
Învăluit de soare.
De ce lumina, luminează
Şi pe cei buni, și pe cei răi!?
Nici ploaia nu are putere
Să spele râurile de durere.
Suntem atât de rai
Și goi la suflet,
Nu știu de unde vine
Atâta bunătate
Să avem libertate
Să facem doar păcate.
Dar vine o zi
Când totul se va sfârși,
Sosind momentul când va trebui
Să adunăm roadele noastre
Ce le-am făcut zi după zi.
Nu mai mințiți,
Nu mai furați,
Opriți-vă să mai ucideți
Pruncii nevinovați
Care nu au greșit
Decât cu faptul…
Că i-ați conceput.
Mai stați puțin în loc!
Nu vă gândiți deloc
Că cei nevinovați
Sunt condamnați
Să zacă în durere
Plătind ani de tăcere
Pentru acei ca voi
Ce sunteți… goi?!
Un gând de-l ridicați spre cer,
Va fi de-ajuns
Ca să primiți în dar,
Precum acel tâlhar,
Puterea de a nu greși din nou
Îngemănată doar… cu mântuirea!
Flavia Stoica
Nr.24 – volumul Poem pentru tine
poezie culeasă de Alin Duciuc
imagine preluata de la: http://muslimdunia.files.wordpress.com/2009/10/kindness.jpg
