R.O.E.

Misionarii – oameni obişnuiţi, ca mine şi ca tine. Oameni care au ales să trăiască o viaţă… câştigată!!!

Ana Ilaş

Biserica „Sfântu Ilie” Suceava

Unele amintiri se şterg repede din mintea noastră, dar altele rămân întipărite pentru totdeauna…

O astfel de amintire, e încă vie în mintea mea. Eram de 10 – 11 ani, când m-am gândit pentru prima dată la misiune. Îmi amintesc cu exactitate, locul unde eram în acea zi de vară, când mă întorceam de la şcoală şi mă gândeam la viitorul meu. Mi-am pus atunci în minte trei variante: mi-ar fi plăcut să devin contabilă, medic sau… misionară. A fi misionară, nu ştiam eu prea bine ce înseamnă, dar mă gândeam că, în planurile mele de viitor, trebuie să includ şi ceva pentru Domnul, nu numai pentru împlinirea mea personală. Ce ştiam eu despre misiune, era că misionarii sunt cei ce trăiesc pentru Domnul, vestind Evanghelia în ţări îndepărtate. Oricum, eu nu mă vedeam calificată pentru aşa ceva, dar m-am gândit că, odată cu trecerea anilor, voi vedea altfel lucrurile.

Ani la rând, acest gând a fost acoperit de preocupările corespunzătoare vârstei. Dar, când m-am predat Domnului în întregime, totul s-a schimbat, am început să trăiesc în fiecare zi, încercând să am o viaţă frumoasă şi curată. Numai Domnul a fost Cel care îmi dădea putere pentru aceasta!

Faptul că am crescut într-un mediu creştin, şi-a pus amprenta asupra vieţii şi gândirii mele. Am citit Biblia şi aveam multe întrebări legate de viaţa de credinţă.

Trăiam viaţa normală a unui adolescent creştin.

După terminarea liceului, totul a luat o altă întorsătură faţă de ceea ce visasem eu cândva. Pentru un timp, mai exact următorii 4 ani, am stat pe loc. Nu am continuat cursurile facultăţii de contabilitate, nici facultatea de medicină! Poate, te gândeşti, că am urmat a treia variantă, pe care mi-o propusesem în copilărie, misiunea. Nu, nu mă simţeam calificată!

Acum, privind în urmă, pot spune, că acei ani au fost deosebiţi, pentru că, am reuşit să-mi pun viaţa în ordine. În acea perioadă, Domnul m-a ajutat să citesc de mai multe ori Biblia în totalitate. L-am cunoscut mai bine pe Domnul, şi nu în ultimul rând, am slujit mai mult familiei din care fac parte.

Am început să-mi doresc mai multe de la viaţă, îmi doream ceva…ceva care să-mi aducă împlinire. Atunci, am împărtăşit unei prietene dragi, visul din copilăria mea–misiunea. Ea m-a ajutat să înţeleg că aş putea începe de aici, din apropiere… Aşa că m-am implicat în lucrarea cu copiii din biserica mea şi din satele învecinate cu echipa „Grup Vestea Buna.” Am început unde eram, cu ce aveam! Mă simţeam utilă şi aveam sentimentul, că acum eram unde mă dorea Domnul. Am descoperit, că „împlinirea de sine, nu se obţine prin satisfacerea eu-lui, ci prin slujirea altora.” (Philip Yancey). Apoi, cu grupe de tineri din biserica mea, am mers de câteva ori în Vaslui, pentru a spune Evanghelia copiilor de acolo.

Pentru un timp, am lăsat deoparte gândul plecării peste hotare. Nu mă simţeam calificată! Pentru mine misionarii erau nişte oameni deosebiţi, speciali.

Într-o zi, însă,  am văzut un documentar despre lucrarea lui Sebastian Ţîrţîrău- misionar în Africa. Omenii de altă etnie, oricare ar fi aceasta, mi-au rămas în inimă. Nu pot descrie în cuvinte, cum s-a petrecut acest lucru…doar că, privind copilaşii negri, slabi şi trişti… atât de trişti, mi-au rămas în inimă! Îmi doream să fiu lângă ei, doar atât să stau lângă ei, să le vorbesc despre fericire, pace, sănătate… şi toate astea nefolosind cuvinte, poate doar un zâmbet sau o îmbrăţişare!  Atunci, am început să mă gândesc mai serios la plecarea peste hotare, cel puţin pe termen scurt.

Tot în acea perioadă, Domnul a lucrat ca în oraşul meu, Agenţia „Kairos” să organizeze un curs de misiune transculturală. M-am dus din curiozitate la început. Timp de o săptămână, am învăţat mai multe despre misiunea transculturală. Atunci ,am înţeles că, am fost binecuvântată, ca să fiu o binecuvântare.

Faptul, că trebuia să fiu în slujba Domnului, îmi era acum tot mai clar. Ceea ce sădise Domnul în inima mea încă din copilărie, încolţise şi începea să crească tot mai mult.

Am ales să fac şcoala de asistente medicale, pentru a putea ajuta oamenii într-un mod mai practic, acolo unde voi ajunge.

Acum trei ani, Domnul mi-a dat ocazia să trec graniţa, în Republica Moldova, pentru a lucra la evanghelizarea copiilor, împreună cu tinerii din biserica mea. Acolo, am lucrat cu organizaţia „Tineri Pentru Hristos” Moldova. Nu sunt cuvinte pentru a descrie sentimentele pe care le aveam lucrând cu copiii de acolo. Peste câteva luni, am mers din nou cu acelaşi grup. Timp de şapte zile, am vizitat mai multe sate, având întâlniri cu copiii. A fost o săptămână extraordinară. Mi-am simţit inima legată de Republica Moldova. M-am simţit împlinită!

Câteva luni mai târziu, am trecut din nou graniţa, de data aceasta cu organizaţia MTU – Misiune Trasculturală și ucenicizare. Era pentru a treia oară când mergeam în Moldova, dar era o experienţă nouă, deoarece urma să stau două săptămâni în acelaşi sat – era ceea ce îmi doream cu adevărat!

Acum, echipa era formată din zece tineri din diferite zone ale ţării, fiecare cu temperamentul lui. Locul de cazare era diferit, într-o casă de ţară, iar mâncarea specifică – hrişcă pentru prima seară! Erau multe noutăţi pentru mine… Am învăţat că atunci când mergi ca şi misionar laşi toate pretenţiile acasă! A fost un timp minunat şi am înţeles mai multe despre ceea ce înseamnă să fii în misiune. Am continuat să merg în misiune pe termen scurt cu organizaţia MTU.

Faptele apostolilor 1:8 : „Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului”. E un mare privilegiu să fiu un martor al Domnului în şcoala mea, în oraşul meu, în ţara mea… şi până la marginile pământului.

Ştii, îţi mai aminteşti acele trei variante pe care mi le pusesem în minte în copilărie?…Nu am devenit contabilă, deşi matematica are un loc special în mintea mea, dar, am reuşit să ating o mică părticică din ea. Mai mult decât atât, am ales să fiu misionară! Mă simt chemată de Dumnezeu, să plec în misiune pe termen lung. Nu mai vreau să înăbuş focul din inima mea, aşa cum am făcut mulţi ani la rând, ci îl alimentez citind biografii despre misionari şi tot ce prind în mână despre acest subiect. Particip la conferinţe despre misiune, la grupul de misiune din biserica mea, unde ne rugăm pentru misionari şi împreună cu tinerii din acest grup, ne implicăm în evanghelizare. Am un mentor spiritual care îmi aminteşte despre hotărârea pe care am luat-o de a trece barierele culturale pentru a misiona. Şi nu în ultimul rând, am pus deoparte o zi pe săptămână, în care mă pregătesc în mod special pentru misiune.

Oh, să nu cumva să crezi că sunt foarte puternică, nu! Sunt un om obişnuit, dar care mi-am dorit ceva mai mult de la viaţă!

Toate acestea, reuşesc să le fac, prin puterea Domnului. Mă lupt să fiu disciplinată din punct de vedere spiritual şi Îi mulţumesc Domnului pentru Harul de care îmi face El parte.

Anul acesta voi termina şcoala de asistente medicale şi intenţionez să urmez cursurile unei şcoli de misiune. Şi câte nu aş mai vrea să fac sau să învăţ până să plec în misiune pe termen lung! Probabil, că, niciodată, nu ne vom simţi suficient de bine pregătiţi pentru această chemare înaltă.

Dacă mă simt calificată pentru misiune? Nu, tot nu cred că sunt calificată. Dar Hristos este Cel care face totul posibil, dacă noi suntem la dispoziţia Lui!

Un prieten drag mi-a spus, că misionarii sunt oameni obişnuiţi ca tine şi ca mine, dar care au ales să trăiască o viaţă dedicată Domnului în întregime.

Oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Matei 16:25)

Vezi, tocmai o astfel de viaţă de slujire pe câmpul de misiune, poate părea în ochii lumii, a rudelor, a prietenilor sau a colegilor, o viaţă pierdută. Dar, „de fiecare dată când slujeşti pe cei lipsiţi de privilegii, e un semn că Cerul coboară pe pământ!” John Ortberg.

În urma experienţelor de misiune transculturală, simt că trebuie să plec. Nu ştiu ce mă va aştepta acolo, dar vreau să fiu acolo! Să fiu o mărturie a dragostei lui Dumnezeu, printre cei mai neînsemnaţi în ochii lumii.

Mi-e dor să mă întâlnesc cu Salvatorul meu, şi ştiu că lucrul acesta se va întâmpla, atunci când Evanghelia va ajunge la marginile pământului. Sunt la dispoziţia Lui, pentru înaintarea Evangheliei.