R.O.E.

Măsura

 

Poezie compusă de Emilia Pricop

 

 

 

Ce am primit, când m-am născut, a fost iubire…

Cu gingăşie m-a făcut un plod ţesut din fire;

Apoi a pus celulă cu celulă,

Un chip frumos cu ochi, cu gură,

Volume şi măsură.

Să pot vedea ce colorată-i Aurora,

Să pot simţi cât de frumoasă-i flora,

Să pot înţelege şi timpul cum trece…

Nu să dezleg hazardele vieţii,

Nu să clocotesc în negura tristeţii,

Nici să vreau să dobândesc

Ceea ce nu văd, nu simt şi nu-nţeleg.

Căci nu-mi ajută la nimic natura,

Dacă nu ştiu să folosesc măsura.

Când ghioceii blânzi,

Îmi spun că a venit o nouă primăvară,

Din amurgul iernii cum luna răsare,

Şi noaptea-i mai mică, iar ziua-i mai mare,

Când mugurii apar pe câte-o creangă,

Să transforme copacul bătrân

În cel mai tânăr stăpân,

Când frunzele se-ntunecă şi cad sub coroană,

Din văzduh cu-n vuiet prelung,

Se-apropie vântul de toamnă.

Natura măsoară după cum legea e dată,

Dar toate nu ar fi decât sisteme erodate,

Dacă Tu, Doamne, nu ai fi pus

În ele şi în mine măsură de iubire.