Orizonturi eterne – Revistă creştină

Mântuit la 70 de ani

Timofti Niculai

Biserica „Speranța” Suceava

Sunt născut în anul 1938 şi m-am întors la Domnul în toamna anului 2007. Botezul în apă, botezul pocăinţei, l-am primit la Biserica „Speranţa” din Suceava, în cel de-al 70-lea an de viaţă. Foarte târziu am luat această hotărâre, şi-mi pare rău, că mi-am trăit viaţa sub dominaţia păcatului, dar trecutul nu mai poate fi schimbat.

1. Prima chemare a Domnului, încercări şi biruinţe

Copilăria petrecută în satul natal Chilişeni nu a fost deloc una fericită, dimpotrivă, cu mari privaţiuni. Am cunoscut anii războiului şi foametea din anul 1946, dar Domnul mi-a purtat de grijă. Îmi amintesc că, după război mama s-a pocăit fără acordul tatălui meu, şi mergea la adunare la „Creştini după evanghelie.” De acolo ea, a adus acasă două extrase din Evanghelie (Matei 11:28-29), pe care le-a afişat pe perete, în camera casei unde locuiam noi, cei patru copii şi părinţii noştri. Această chemare plină de dragoste, care mi-a rămas adânc tipărită în inimă, zicea: „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă“, şi „Învăţaţi de la mine căci eu sunt blând şi smerit cu inima“. Aveam 11-12 ani, când la îndemnul mamei am început să merg şi eu la adunare, unde cântam, spuneam poezii şi mă rugam Domnului. Această perioadă de început în cunoaşterea lui Dumnezeu a fost scurtă, de aproximativ 2-3 ani, după care, vieţii mele îi sunt aplicabile învăţămintele din „Pilda fiului risipitor” (Luca 15:11-32). Căci în anul 1953, venind la o şcoală profesională în Suceava, am intrat în stricăciunea existentă în lume, prin pofte, ducând în anii tinereţii o viaţă destrăbălată. Totuşi Dumnezeu prin bunătatea şi îndelunga Lui răbdare, s-a îndurat de mine, m-a ocrotit cu grijă şi mi-a făcut mult bine, purtându-mă în carul Său de biruinţă.

Mi-am câștigat existenţa prin muncă, desăvârşindu-mi în acelaşi timp studiile liceale şi universitare. Tot Domnul m-a binecuvântat cu o familie frumoasă, şi cu poziţii bune în viaţa socială. În tot acest timp, Domnul a stat şi a bătut la uşa inimii mele zeci de ani, dar eu mi-am împietrit inima şi nu i-am deschis. Domnul a văzut că L-am uitat, şi nu I-am mulţumit niciodată pentru biruinţele în care m-a purtat, s-a supărat pe mine, trecându-mi viaţa prin mai multe suferinţe trupeşti. Cea mai grea dintre acestea a fost în anul 1997, când mi-a fost scos un rinichi. Atunci, pe patul de suferinţă, când viaţa mea era în pericol, mi-am adus aminte de Domnul, am strigat către El, L-am rugat să mă vindece şi să-mi salveze viaţa, promiţându-i că-L voi sluji până la sfârşitul zilelor mele, dar nu mi-am împlinit juruinţele făcute. Am început totuşi să studiez Biblia, din care am reţinut multe învăţături de folos pentru îndreptarea vieţii mele, dar şi mustrări, pentru că îmi trăiam viaţa fără Dumnezeu, şi fără să-l fi primit pe Domnul Isus în inima mea, ca Mântuitor al meu personal.

Între altele, iată ce am găsit în Cuvântul Domnului „Ţi-am vorbit când îţi mergea bine; dar tu ziceai „Nu pot să ascult!” Aşa ai lucrat din tinereţea ta, şi n-ai ascultat glasul meu” (Ieremia 22:21). Mă întrebam atunci cu îngrijorare, dacă aşa va proceda şi Domnul, acum când am atâta nevoie de ajutorul Său, şi-mi va zice, că nu poate nici El să-mi asculte glasul meu. Am văzut, că Domnul este cu adevărat supărat în continuare pe mine, căci, la începutul anului 2007, am trecut prin alte două operaţii, avertizându-mă, că viaţa mea este numai în mâna Lui. În vara aceluiaşi an,  întristările şi îngrijorările au pus stăpânire şi mai mult pe viaţa mea, pentru că,  mânia Domnului s-a extins şi asupra familiei mele, căci nu l-am ascultat. În Cuvântul Domnului,  am găsit o altă mustrare care în acelaşi timp m-a îmbărbătat „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6).

În acele momente de grele încercări pentru mine şi familia mea, mi-am amintit de chemarea Domnului cunoscută din copilărie, de a veni la El, unde voi găsi odihnă pentru sufletul meu. Am plâns atunci şi m-am tânguit, simţindu-mi ticăloşia, căci l-am părăsit pe tatăl ceresc, încă din copilărie, când îmi era aşa bine lângă El. Am zis atunci cuvintele Psalmistului: „Doamne învaţă-mă să-mi număr bine zilele, ca să capăt o inimă înţeleaptă” (Psalmul 90:12). Eram tot mai conştient că trebuie să preţuiesc fiecare clipă pe care o trăiesc, căci vremurile sunt grele, şi viaţa pe pământ este scurtă şi plină de necazuri, trece iute şi noi zburăm. În lumea de azi, care este din ce în ce mai nesigură şi cuprinsă de teamă, Dumnezeu ne oferă încrederea şi siguranţa, pe care numai El ni le poate da, promiţându-ne că, oricare ar fi încercările prin care vom trece, El este cu noi şi ne va păzi. În acele împrejurări,  am zis că,  eu îi aparţin lui Dumnezeu pe deplin, şi, că El are toate drepturile asupra vieţii mele,  pe care i-o predau Lui în totalitate.

2.Întoarcerea la Domnul; lupta continuă

Trudit şi împovărat de păcate, am venit la Domnul, l-am primit pe El în inimă, ca Mântuitor al meu personal, am crezut în numele Lui şi mi-a dat dreptul să mă fac copil al lui Dumnezeu. Am început să frecventez Biserica „Speranţa”, unde, după 7 luni de părtăşie cu Domnul şi cu fraţii şi surorile din Biserică, am fost botezat în numele Tatălui, Fiului şi al Sfântului Duh, în urma mărturisirii şi hotărârii mele, de a-mi preda viaţa definitiv Domnului. În timpul de rugăciune din biserică şi acasă în cămeruţa mea, strigam către Domnul şi-l rugam să fie de partea mea în lupta cu necazurile vieţii şi împotriva vrăjmasului meu, Diavolul. Domnul mi-a răspuns prin Cuvântul Său şi mi-a zis „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume; eşti al meu” (Isaia 41:1b).

Alte îndemnuri încurajatoare şi pline de dragoste, am găsit în Cuvântul Domnului în Psalmul 32:8, prin care am primit asigurarea că „Eu te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea înreptată asupra ta”. Am continuat să mă rog ca Domnul Isus Hristos, să rămână în inima mea, prin Duhul Sfânt, să mă ajute să-mi schimb viaţa după voia Lui, şi să-i fiu ascultător, căci viaţa de creştin este un câmp de bătălie, iar prin naşterea din nou,  începi să lupți prin credinţa în Isus Hristos, împotriva păcatului. După întoarcerea la credinţă, mi-au fost scoase în cale, multe ispite dificile, dar nu peste puterile mele, iar Domnul a pregătit şi mijlocul de a ieşi din ele.

Încercările şi necazurile continuă şi în prezent, căci Domnul a spus „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33b). Iată de ce, mă rog în permanenţă Domnului, ca în această luptă împotriva ispitelor de tot felul, a faptelor firii pământeşti şi a Diavolului, să fiu călăuzit şi cârmuit de Duhul Sfânt, pentru a birui şi a-mi duce lupta până la capăt. Căci Satan prin viclenia lui, încearcă să strecoare în viaţa mea îndoiala, descurajarea şi deznădejdea. Uneori, chiar îmi tulbură mintea, în înţelegerea adevărului din Cuvântul Evangheliei lui Hristos, mai ales atunci când rugăciunea nu-mi este ascultată, ori Domnul întârzie să-mi răspundă. Eu ştiu din Cuvânt, că principala piedică în ascultarea rugăciunii este păcatul, care pune un zid de despărţire, între mine şi Dumnezeu. Şi, totuşi, la începutul vieţii mele de creştin, au pătruns în gândirea mea, unele ispite înşelătoare, şi idei diavoleşti false, care îmi întunecau mintea, în înţelegerea Cuvântului, din epistola sfântului apostol Pavel către Romani, capitolul 9:15,16 şi 21,22. Uneltirile Diavolului privind acest Cuvânt, erau că lui Dumnezeu nu-i place de mine, că sunt făcut un vas de ocară, pentru pieire, şi de aceea El nu are milă şi nu se îndură de mine. Dar mulţumesc Domnului, căci prin Duhul Sfânt, m-a luminat şi mi-a dat înţelepciune, să înţeleg profunzimea Cuvântului Său, arătându-mi, că mă iubeşte aşa cum sunt, în vârstă şi păcătos, căci şi eu îl iubesc pe Domnul, pentru că,  a murit şi pentru păcatele mele, a înviat din morţi, şi m-a răscumpărat prin sângele Său. Satan este un mincinos şi tatăl minciunii, fiindcă eu am simţit din plin mila şi îndurarea Domnului, când eu, fiul risipitor, m-am întors la Tatăl ceresc, fiind primit cu o dragoste nemărginită.

Lupta aceasta împotriva Diavolului, nu este deloc uşoară pentru mine, deoarece, acesta m-a avut sub stăpânirea lui, peste 60 de ani din viaţă. Dar eu voi fi biruitor, pentru că Domnul Isus, prin Duhul Sfânt este de partea mea. Iată de ce iubesc mântuirea şi zic neîncetat „Mărit să fie Domnul” (Psalmul 40:16b). Îmi plec genunchii înaintea Tatălui, şi-l rog să mă întărească în putere, prin Duhul Lui, căci El poate să facă nespus mai mult decât cerem noi sau gândim. Mă rog Domnului să mă ajute, ca în zilele ce mi-au mai rămas de trăit pe acest pământ, pe care numai El le cunoaşte câte sunt,  „Să dau la o parte orice piedică, şi păcatul care mă înfăşoară aşa de lesne, şi să alerg cu stăruinţă, în alergarea care îmi stă înainte, să mă uit ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea Credinţei mele, adică la Isus” (Evrei 12:1b-2a).