Din lumea modei în lumea lui Dumnezeu-partea a doua
Această mărturie a fost publicată în Numărul 2 al revistei „Orizonturi eterne”, și este continuarea mărturiei din numărul anterior.
De această dată, nu am vrut să-l mai ascult. Îmi doream cu toată inima, să mă apropii de Dumnezeu şi să trăiesc o viață după voia Lui, fără lucrurile negative, care le aducea păcatul în viaţa mea. Ştiam că dacă mă căiesc sincer, Dumnezeu „aruncă păcatele mele în marea uitării” şi pot începe o viaţă nouă.
Într-o duminică dimineaţa ne-am hotărât să mergem toată familia la biserică, deoarece tatăl meu era ieşit din spital. După slujbă, am aflat, că se poate rămâne în continuare la Biserică, pentru a sta în rugăciune. Bucuroşi, am rămas în continuare să ne rugăm Domnului. În timpul rugăciunii, un prooroc îi vorbeşte tatălui meu din partea lui Dumnezeu. I-a spus multe lucruri din viața lui şi că Dumnezeu îi dă timp, pentru a se întoarce cu toată inima la El.Când am auzit toate acestea, am început să tremur, să plâng şi să mă rog din toată inima ca Dumnezeu să mă ierte, că vreau să las tot ce a fost rău în urmă şi să trăiesc pentru El. Când eu ziceam aceste lucruri în gândul meu, mi-a vorbit şi mie Dumnezeu şi nu pot să uit niciodată primele cuvinte: „Tânără nu te mai gândi la trecutul tău”. Cuvintele acestea au străpuns inima mea, pentru că eu în acel moment, tocmai mă căiam de trecutul meu. A continuat cu multe alte cuvinte: că mă iubeste, că mă iartă, nu le pot reda pe toate acum, dar vreau să zic că acela a fost momentul decisiv al întoarcerii mele. Din acel moment, a început cu adevărat transformarea în viaţa mea, „naşterea din nou”. Acum, nu mi se mai părea nimic greu, mă simţeam aşa de aproape de Dumnezeu, simţeam o pace enormă în inimă. Eu, singură, nu puteam să mă schimb, dar Dumnezeu a făcut-o cum nici nu-mi imaginam. Eram aşa de dornică să cunosc cât mai mult din Biblie şi, în fiecare zi, Domnul îmi vobea şi mă încuraja prin Cuvântul Lui.
De atunci, a urmat o perioadă foarte grea pentru noi, și în același timp plină de binecuvântări. Tatăl meu a fost trimis la Bucureşti pentru investigaţii. Acolo, a aflat vestea foarte dureroasă, că are cancer şi că este prea înaintat, ca să se poată opera. Mi-a fost foarte greu să accept această idee, mă speria foarte tare chimioterapia pe care trebuia să o urmeze, știam că-i va cădea părul şi că va fi greu pentru el. Dar acum, nu mai eram singură, aveam pe cel mai bun Prieten, pe cel mai bun Sfătuitor lângă mine, pe Domnul Isus. El mă întărea mult şi mă ajuta să cred, că va fi bine. Mă rugam stăruitor, ca Domnul să-l vindece pe tatăl meu. Îl iubeam enorm de mult, eram sigură că El poate şi dacă e voia Lui, o va face. Nu am vrut să descurajez nici o clipa!
Tatălui meu i s-a făcut ungerea cu untdelemn, el și-a mărturisit păcatele, s-a rugat şi a plâns înaintea Domnului. Ştia că Domnul prin această ungere, poate să-l vindece şi să-i ierte păcatele, după cum spun versetele 14 și 15 din Iacov 5: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii (sau:bătrânii) bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Nu a fost vindecat în urma ungerii, dar s-a simţit mult mai bine, a început să se îngraşe şi să prindă puteri. În casă era mereu o atmosferă plăcută. El era vioi, dorea să ne vadă, pe mine şi pe mama liniştite.
În luna iunie, împreună cu Lucian, am încheiat legământ cu Dumnezeu prin botezul în apă. I-am promis Domnului, că-L vom sluji toată viaţa noastră. Mă bucur enorm că tatăl meu a fost prezent la acel important moment şi s-a bucurat alături de noi.
Nu a fost prea lungă perioada în care el s-a simțit bine. După două luni, a început să i se facă din nou rău, avea momente când leşina, nu reuşea să doarmă noaptea din cauza insuficienței respiratorii. Nu vă pot explica în cuvinte, cât de mult am suferit în acele momente, văzând cum se stinge viaţa în el. Eram conştientă, că trec prin toate acestea pentru curăţirea mea. Domnul mă vroia aur curat!
În această perioadă, am experimentat lucruri minunate cu Dumnezeu. Eram în clasa a XII-a, în timpul bacalaureatului. Datorită faptului că treceam prin aceste momente dificile, nu am reuşit să mă pregătesc aproape deloc pentru examen. Prima probă era la limba română oral, iar pentru că trebuia să dau a doua zi examenul, am aflat de la colegii mei, că cel mai mult dă din poezie. M-am speriat puţin, pentru că eu nu am fost învăţat poezia deloc. Seara, am luat un manual, l-am rasfoit puţin, mi-am fixat o poezie şi am învăţat-o pe de rost. Am încercat sa-i fac un comentariu şi am zis în inima mea, că Domnul poate să mă ajute, sa-mi dea chiar această poezie.
Dimineaţa, la ora 9, trebuia să intru în examen. Nu aveam emoţii, eram foarte încrezătoare, pentru că simţeam că Domnul e cu mine. Am primit două subiecte. Unul dintre ele îmi cerea tradiţionalismul în poezia română. Era vorba exact de poezia pe care am învațat-o. Am început să tremur de bucurie şi să-L laud pe Dumnezeu, pentru că, ştiam sigur, că El a lucrat! Comisia a fost foarte încântată, că am învăţat-o pe de rost. Am ieşit de la examen cu nota 9, notă foarte bună, pentru că profesorii erau extrem de exigenţi. Dumnezeu a lucrat minunat pe toată perioada bacalaureatului. Îmi doream foarte mult să-l văd pe tatăl meu mulţumit. Când am ajuns acasă cu rezultatul examenului, am văzut o mare bucurie pe faţa lui. M-a strâns în braţe şi m-a felicitat.
Domnul mi-a vorbit din nou prin proorocie şi mi-a spus, că sunt la o răscruce de drumuri şi că nu ştiu încotro să apuc. Mi-a mai zis, să nu tind la lucruri mari, ci să rămân la cele mai mici şi să aştept, că El mă va lumina şi că nu-mi va lipsi nici pâinea, nici apa de pe masă. Pe moment, nu am înteles prea mult la ce se referea această lucrare, doar faptul că eram într-adevăr la o răscruce de drumuri şi nu ştiam încotro să apuc. Pe parcurs am înțeles-o perfect. Era momentul să iau o decizie importantă, dacă dau la facultate sau nu. Aveam nevoie de bani, pentru a mă înscrie, şi în acea perioadă, din cauza deselor spitalizări ale tatălui meu, stăteam destul de rău financiar. Domnul a pus pe inima bunicului meu să ne ajute şi într-o zi, fără să mă aştept, mă sună și-mi spune că dacă vreau să dau la facultate, el mă ajută cu 5 milioane lei. Am primit acei bani, dar în scurtă vreme i-am dat, deoarece tatăl meu avea o datorie exact de 5 milioane, şi vroiam să-l știu cu inima împăcată. Chiar dacă a fost aşa, Domnul nu m-a lăsat. Mama mea a aflat de la cineva, că dacă merg cu cupoanele lor de pensie beneficiez de o reducere.
M-am dus la facultate, cu puţini bani, dar cu credinţă. Am dat cupoanele și aşteptam verdictul: dacă mă pot înscrie sau nu. Spre uimirea mea, doamna de acolo mi-a spus, că nu trebuie să plătesc nimic, dacă mă înscriu la un singur profil. Prin aceasta, din nou am văzut mâna Domnului la lucru. Acum, nu ştiam la ce să mă înscriu, ca să nu fac o alegere greșită. Domnul m-a călăuzit şi am ales profilul „gestiune bancară”, deoarece era de trei ani, adică colegiu.
În această perioadă, tatăl meu se simţea din ce în ce mai rău, noapte de noapte nu dormea, nu mai putea mânca nimic, reuşea să bea doar apă. Situaţia era din ce în ce mai grea. Deja mă simţeam epuizată, nu mai aveam puteri, mă durea enorm să-l văd pe tatăl meu în acea stare.
Era într-o miercuri seară, când m-am dus la biserică. Atunci surorile se strângeau la rugăciune. Acolo, nu am găsit decât două surori, dar știam că Biblia spune, că acolo unde sunt doi sau trei, care-l caută pe Domnul dintr-o inimă curată este şi El prezent în mijlocul lor. Le-am cerut surorilor să se roage pentru mine, pentru că a doua zi, urma să am examenul de admitere la facultate. Ne-am rugat împreună, iar eu i-am cerut Domnului, în mod deosebit, să mă pot odihni în acea noapte, pentru că mă simţeam epuizată şi pentru că doream foarte mult să-l vad şi pe tatăl meu, că se odihneşte. Vreau să zic, că am un Dumnezeu minunat şi nu am cuvinte îndeajuns să-I mulţumesc pentru tot ce a făcut El pentru mine. În acea noapte, cu adevărat m-am odihnit, eu şi mama mea. Tatăl meu a dormit puţin, dar în schimb s-a simţit foarte bine, chiar râdea şi-i spunea mamei să doarmă liniştită, că el o păzeşte. Nu-i venea nici lui să creadă, că se simte bine. Nu mâncase de câteva zile, iar în acea noapte a cerut mâncare.
Totuşi planul lui Dumnezeu era altul. Dimineaţă, de cum m-am trezit pentru a pleca la examen, i s-a făcut din nou rău. Domnul a vrut să-mi întărească credinţa, să-mi arate că mă ascultă, că El poate, dar că totuşi nu este voia Lui să-l vindece pe tatăl meu.
Cu toate acestea, am trecut şi acest examen cu bine. Urma, ca a doua zi, să văd, dacă mă încadrez pe lista admişilor. În ziua rezultatelor, tatăl meu a simţit, că e ultima zi pentru el pe pământ. Mi-a mărturisit lucrul acesta, dar se vedea clar pe faţa lui, că avea nădejde, că nu era descurajat. Știa că pleacă la Domnul şi parcă aștepta acest moment. M-au durut mult aceste cuvinte, chiar dacă într-un fel îmi doream pentru el să scape de această suferintă, știam că dincolo îi va fi mult mai bine, chiar dacă pentru noi va fi greu. În acea zi, am aflat că am intrat la facultate şi că am intrat la fără taxă. Nu-mi venea să cred, ce minune a făcut Domnul şi cum îmi purta El de grijă. M-am bucurat enorm, că Domnul a lăsat ca şi tatăl meu să afle asta, pentru a pleca mai liniştit de pe pământul acesta.
Într-adevăr aceea a fost ultima lui zi printre noi. Nu se poate exprima în cuvinte, prin ce suferinţă am trecut în acea zi. A intrat în comă, iar în scurt timp şi-a revenit iar. Au fost momente exterm de grele pentru mine, pentru că, îl vedeam cum se chinuie. Îmi doream, ca Domnul să-l ia mai repede, să nu mai sufere aşa mult. Strigam la Dumnezeu în acele momente. Îi spuneam că nu mai rezist, dar simţeam că nici El nu mă mai aude. Domnul era lângă noi atunci, dar clipele acelea erau îngăduite pentru curăţirea noastră.
După ore întregi de suferință, tatăl meu a plecat dintre cei vii de pe pământ în slava Cerului. Când am văzut trupul lui fără suflare pe pat, m-am liniştit, pentru că ştiam că, acum el nu mai suferă. Domnul era lângă mine şi începeam să simt mângâierea Lui.
În acea perioadă, mama mea nu avea serviciu şi nici eu, dar Domnul a pus pe inima multor oameni să ne ajute şi nu am dus lipsă de nimic. Nu după mult timp, eu şi mama ne-am găsit de lucru, și chiar în aceeași săptămână!
Acum, am înțeles foarte bine lucrarea care mi-a fost. Domnul mi-a zis, să nu tind la lucruri mari. Am ales colegiul în loc de facultate. Planul lui Dumnezeu era să intru la fără taxă, și astăzi am diplomă de colegiu și de facultate, pentru că am avut posibiliatea să mai fac un an în continuare. Domnul a mai zis că nu-mi va lipsi pâinea de pe masă. Adevărat a fost că nu am dus lipsă de nimic, din contra am avut mai mult decât am meritat.
Avem un Dumnezeu extraordinar de credincios. Ceea ce promite întodeauna împlinește. În Cuvântul Lui, spune, că El va îngriji de orfan şi de văduvă. În ce ne priveşte pe noi, nu putem decât să-i mulţumim şi să-i rămânem credincioși toată viața.
Acum pot spune ca Pavel: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toate ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos”(Filip. 3:7-8).
Astăzi, sunt binecuvântată cu o familie minunată. Sunt căsătorită cu Lucian şi Domnul ne-a binecuvântat cu un băieţel, pe nume Darius-Emanuel. Acestea sunt numai o parte din lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru mine. Dorinţa mea, acum, este să-L cunosc mai mult, să descopăr mereu voia Lui pentru viaţa mea şi să-L pot mărturisi înaintea oamenilor, pentru că avem un Dumnezeu minunat.
Mărturie scrisă de Anca Boiciuc
