Chemarea și oportunitatea misiunii
Mihaela Șveduneac
Suceava
„Dar Domnul mi-a zis: «Nu zice: „Sunt un copil,” căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimete, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.»” Ieremia 1:7
Cu câţiva ani în urmă, am simţit chemarea lui Dumnezeu pentru misiune. La început, n-am înţeles pe deplin, tot ce avea să facă Domnul şi locurile în care avea să mă trimită. Şi eu, ca Ieremia, m-am simţit foarte nevrednică şi nepregătită pentru această chemare. De-a lungul anilor, Dumnezeu m-a învăţat multe lucruri despre misiune, dându-mi posibilitatea de a interacţiona cu mulţi misionari. Am observat, că de multe ori, e foarte uşor să am o atitudine critică faţă de o cultură diferită. Dar, în acelaşi timp, am văzut cum oameni dintr-o altă cultură, pot privi cultura mea cu aceeaşi atitudine critică. Până la urmă, care cultură e mai bună sau superioară? Totul depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile.
Sunt uimită de dragostea lui Dumnezeu faţă de orice om, indiferent de cultură, popor, culoare.
Pentru prima dată, am fost într-o călătorie de misiune transculturală, în anul 2006, cu organizația „Tineri Pentru Misiune”. A fost o experienţă deosebită, prin care Dumnezeu mi-a confirmat din nou chemarea, pe care mi-a făcut-o, cu privire la misiune. L-am văzut pe Domnul la lucru şi am simţit prezenţa Sa. Am reuşit să discut cu un tânăr, care călătorise peste tot în lume, pentru a căuta adevărul despre Dumnezeu. Studiase filosofia şi era foarte confuz în privinţa religiei. La sfârşitul conversaţiei, mi-a spus, că nu e o întâmplare faptul că ne-am întâlnit. Apoi, am mai vorbit cu alţi oameni care căutau adevărul despre Dumnezeu. În Turcia, care cândva a fost inima credinţei, sunt doar 2000 de creştini evanghelici dintr-o populaţie de 67 000 000. Sunt mulţi oameni care nu cunosc adevărul şi trăiesc fără speranţă. Oare cine va merge să le spună şi lor despre dragostea lui Dumnezeu?
În anul 2007, Dumnezeu a făcut o altă minune şi a îngăduit să merg în India. Am fost uimită, de felul în care Tatăl ceresc a lucrat şi a deschis fiecare portiţă. O altă prietenă de a mea a vrut să meargă în misiune şi i-a fost respinsă cererea de viză. Aveam emoţii, pentru că, nu ştiam dacă o să primesc viza. Totuşi, m-am rugat şi am decis să trimit actele prin curier. După două săptămâni, am sunat şi mi s-a spus, că am primit viza. O altă uşă s-a deschis, dar acum era problema cu serviciul. Nu mai aveam concediu şi a trebuit să cer concediu fără plată. Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât mi-a fost aprobată cererea.
După o călătorie destul de lungă, am aterizat în India. Era în luna decembrie. În timp ce în România era frig, în India vremea era foarte caldă şi frumoasă. La aeroport, am fost întâmpinată de o femeie credinciosă, Becca, şi de un bărbat credincios, Sam Gunti. În India, musafirii sunt întâmpinaţi cu ghirlande de flori, pe care ţi le pune la gât. A fost o primire foarte călduroasă. În seara aceea, sora Becca m-a învăţat mai multe despre cultura lor din Hyderabad, statul Andrah Padresh. Creştinii între ei se salută cu „Praise the Lord” (Slavă Domnului). Femeile şi bărbaţii nu vorbesc unii cu alţii în public, nici chiar soţul şi soţia. La ei, mâncarea de bază este orezul, care se serveşte cu un sos foarte picant şi se mănâncă cu mâna. Majoritatea căsătoriilor sunt aranjate de părinţi. Mi-a fost foarte greu, să înţeleg sistemul castelor, mai ales printre creştini. Aş putea spune, că este o cultură foarte diferită de a noastră şi am avut foarte multe de învăţat.
Împreună cu familia fratelui Sam, am participat la mai multe programe organizate cu ocazia Crăciunului. Am mers în zone foarte sărace. Sunt copii atât de săraci, că nu au cu se îmbrăca, în afară de uniforma şcolară, pe care o primesc. Mulţi dintre ei, nu au ce mânca, în afară de orezul, pe care-l serveşte şcoala, la prânz.
Cât am fost acolo, de multe ori m-am întrebat, dacă sărăcia şi mizeria din jur, nu reflectă sărăcia spirituală. Sunt foarte mulţi hinduşi, care se închină la zei şi musulmani, care nu cred, că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Satan îi ţine pe mulţi legaţi în lanţurile păcatului. Rugaţi-vă, ca Domnul să trimită lucrători în acele zone aride, din punct de vedere spiritual.
Mă întreb: Care este datoria mea? Stau indiferentă? Poate nu toţi suntem chemaţi să mergem, dar avem responsabilitatea de a ne ruga şi de a-i susţine pe cei care sunt acolo. Să ne ajute Domnul, să nu uităm, de cei care suferă pentru Evanghelie.
